Ce este si cum poate fi evitata o intindere musculara
Cu siguranta ati experimentat cel putin o data in viata o intindere musculara. Este acel moment in care un muschi este suprasolicitatat si ramane contractat pentru o perioada mai lunga de timp. Printre factorii declansatori ai unei intinderi musculare se numara si oboseala musculara sau efectuarea incorecta a unei miscari. Zonele corpului frecvent afectate de intinderi musculare sunt: umerii, spatele in zona gatului sau in cea inferioara, coapsele si gambele.
Ce este si cum se simte intinderea musculara?
Intinderea musculara este o leziune a muschilor sau tendoanelor. Se mai intalneste sub denumirea de crampa musculara si este o urmare a unui muschi supus unei forte excesive sau neobisnuite – ex. miscare brusca sau o intindere prelungita. Frecvent intinderile musculare apar in urma unor exercitii fizice intense sau incorect efectuate, dar pot aparea si ca urmare a unor traumatisme directe (lovituri/ cazaturi).
Intinderile musculare pot fi de trei tipuri:
- Intindere musculara de grad I – leziunea este minora, cu durere musculara slaba, posibil inflamatie si vanatai. Intinderile musculare de grad I se vindeca in 2-3 saptamani, dar durerea se amelioreaza dupa cateva zile.
- Intindere musculara de grad II – fibrele musculare au fost suprasolicitate si exista o posibilitate mare ca o parte din ele sa fie rupte ca urmare a intinderii musculare. Apar vanatai, durerea este moderata, iar vindecarea dureaza intre 3- 6 saptamani.
- Intindere musculara de grad III – intinderea este severa, muschiul sau tendonul sunt rupte. Durerea este puternica, iar zona este inflamata. In cele mai multe cazuri acest tip de intindere musculara presupune interventie chirurgicala. Vindecarea se intinde pe o perioada de cateva luni si trebuie facuta recuperare medicala.
O intindere musculara se manifesta astfel:
- Instalare brusca a durerii insotita de limitarea miscarilor zonei afectate;
- In unele cazuri pot aparea vanatai;
- Spasme musculare;
- Inflamatie/ rigiditate/ slabiciune musculara.
Intindere musculara, cauze si factori de risc
Intinderile musculare pot aparea in timpul exercitiilor fizice- incalzirea nu a fost facuta sau a fost facuta incorect, exercitiile au fost de intensitate mare sau au fost efectuate gresit sau muschii sunt rigizi.
Exista situatii cand intinderile musculare nu apar in timpul exercitiilor si atunci sunt considerate ocupationale- apar ca urmare a posturilor gresite adoptate pe perioade lungi de timp- acestea apar la gat, umeri si spate.
Intinderile musculare pot fi cauzate si de miscari bruste, suprasolicitarea muschilor (ridicarea obiectelor grele), de diverse accidentari sau de sedentarism.
- Pachet Recuperare afectiuni genunchi, 2 produse
Pret pachet 128,00 RON
Printre factorii de risc ai intinderilor musculare se numara practicarea anumitor sporturi:
- sporturile de contact;
- gimnastica si golful – sunt sporturi care pot creste riscul de aparitie a intinderilor musculare din cauza tensiunii produse la nivelul articulatiei mainii.
Cum poate fi prevenita intinderea musculara?
Recomandari si sfaturi
Intinderile musculare pot fi prevenite prin eliminarea cauzelor, atat in cazul intinderilor musculare aparute ca urmare a exercitiilor fizice cat si in cazul celor ocupationale.
- Efectuarea corecta a incalzirii inainte de antrenament – incalzirea corecta dureaza 15- 20 de minute si se incepe cu exercitii simple si cresc gradual in intensitate. Incalzirea creste mobilitatea articulatiilor si performanta aeroba a celulei musculare- factori ce duc la cresterea flexibilitatii musculare si a rezistentei la efort.
- La finalul antrenamentelor sunt recomandate exercitii de intindere – imbunatatesc elasticitatea tesuturilor moi. Alegerea tipului de exercitii de stretching depinde de tipul de efort fizic depus.
- Regimul alimentar contribuie la prevenirea intinderilor musculare, de exemplu aducerea unui aport suplimentar de carbohidrati inainte de antrenament ofera energie pentru contractii musculare intense. Nivelul scazut de energie determina aparitia premature a oboselii, element ce poate determina aparitia unei intinderi musculare.
- Nu este recomandata alergarea pe suprafete denivelate (se va alerga pe piste special create sau pe benzi de alergare).
In cazul prevenirii intinderilor musculare ocupationale se recomanda:
- Mentinerea unei posturi corecte a corpului;
- Folosirea unei perne ergonomice pe perioada somnului, adaptata stilului de somn al fiecarei persoane (pe spate, pe o parte, pe burta, etc.)
- Mentinerea unei greutati corporale adecvate varstei si inaltimii- orice kilogram in plus este o sarcina suplimentara pentru coloana, muschii spatelui si ai picioarelor.
- Atentie sporita la ridicarea obiectelor grele: spatele se tine drept, se indoaie genunchii si la ridicare se foloseste forta picioarelor, iar greutatea se va tine aproape de corp.
Prevenirea intinderilor musculare trebuie sa fie privita ca o activitate sustinuta pe termen lung.