Cum sa recunoasteti si sa tratati corect fractura de glezna

Cele mai frecvente fracturi ale membrelor inferioare (picioarelor) sunt fracturile de glezna. Intr-o fractura de glezna pot fi implicate unul sau mai multe oase (tibia, peroneul, talusul). Fractura de glezna este o leziune osoasa la nivelul gleznei care apare ca urmare a unui traumatism puternic sau a unei accidentari.

Anatomia gleznei

Glezna este o articulatie complexa formata din oase, articulatii, tendoane, ligamente, muschi, nervi si vase de sange.

Principalele oase ale articulatiei gleznei sunt talusul (os mic pozitionat intre osul calcaiului (calcaneu) si oasele gambei - tibie si peroneu), tibia si peroneul (sau fibula). Cartilajul articular ce acopera suprafata oaselor permite miscarea usoara a articulatiei.

Maleolele sunt partile osoase evidentiate la baza tibiei si fibulei si pot fi mediale (in partea interioara a gleznei), posterioare (in regiunea din spate a capatul tibiei) sau laterale (situate in partea externa a gleznei).

Ligamentele sunt structuri fibroase ce conecteaza oasele intre ele si contribuie la mentinerea stabilitatii gleznei. Tendoanele asigura miscarea piciorului in sus si in jos prin conectarea muschilor de oase. Vasele de sange ajuta la functionarea articulatiei gleznei prin asigurarea aportului necesar de sange si oxigen.

Fractura de glezna– cauze

Fractura de glezna apare ca urmare a:

• rasucirii/ rotirii piciorului prin impiedicare si cadere;
• contactului cu corpuri dure- traumatisme cauzate frecvent de accidente rutiere sau de caderi de la inaltime.

Fractura de glezna - factori de risc

Printre cei mai intalniti factori de risc care pot duce la fractura de glezna se numara:

• folosirea unui echipament sportiv neadecvat;
• executarea unor miscari incorect in timpul antrenamentelor;
• cresterea brusca a intensitatii exercitiilor, ceea ce poate avea ca urmare suprasolicitarea articulatiei gleznei si cresterea riscului de accidentare;
• scaderea densitatii osoase (osteoporoza);
• fumatul - contribuie la scaderea densitatii osoase;
• practicarea sporturilor de impact- baschet, volei, fotbal.

Fractura de glezna - manifestari clinice

Entorsele severe de glezna se manifesta clinic ca o fractura de glezna, in aceste conditii fiind necesara examinarea unui medic specialist ortoped.

Pacientul cu fractura de glezna se va confrunta cu:

• Declansarea brusca a durerii, imediat dupa accidentare;
• Inflamarea si invinetirea gleznei;
• Inrosirea zonei ce cuprinde glezna;
• Sensibilitate la palpare;
• Deformarea gleznei, daca articulatia gleznei este dislocata;
• Imposibilitatea sprijinirii pe piciorul afectat;
• Senzatie de amorteala sau de picior rece.

Simptomele variaza in functie de tipul fracturii si de severitate. Leziunile la nivelul pielii sunt asociate fracturilor de glezna deschise si necesita interventie medicala imediata.

Fractura de glezna - protocol de diagnostic

Medicul specialist va examina clinic pacientul si va solicita efectuarea unor teste imagistice:

Radiografie - pentru determinarea prezentei unei fracturi osoase si pentru excluderea altor leziuni ale gleznei;

Tomografie computerizata (CT- ofera informatii detaliate despre osul afectat si tesuturile din jur) sau rezonanta magnetica (RMN - ofera imagini detaliate ale ligamentelor) pentru evaluarea extinderii leziunii.

Tipuri de fracturi de glezna

Fracturile de glezna se clasifica in functie de localizare sau in functie de gradul de deplasare a bucatilor osoase.

In functie de localizare pot fi:

Fractura de glezna mediala - in partea interioara a gleznei;

Fractura de glezna laterala - in partea exterioara a gleznei (cea mai frecvent intalnita);

Fractura de glezna bimaleolara - sunt fracturate 2 maleole:

1. cea mediala si cea laterala;
2. cea posterioara si cea laterala (mai rar);

Fractura de glezna trimaleolara - cea mai severa forma, implica fracturarea tuturor celor trei maleole (mediale, laterale, posterioare).

In functie de deplasarea bucatilor de oase fracturile de glezna pot fi:

• Fractura de glezna fara deplasare - osul se rupe partial, dar capetele oaselor raman aliniate;
• Fractura de glezna cu deplasare - osul se rupe complet, iar capetele oaselor se deplaseaza;
• Fractura de glezna deschisa - osul patrunde prin piele in momentul accidentarii.

Optiuni de tratament pentru fractura de glezna

Medicul va alege tratamentul in functie de tipul fracturii si de severitatea acesteia. Fracturile de glezna usoare ( fracturilor fara deplasare sau cu deplasare minima)  vor fi tratate prin imobilizarea zonei afectate cu o atela gipsata pentru aproximativ 4-6 saptamani. Se va monitoriza glezna prin efectuarea de radiografii si se va recomanda si kinetoterapie pentru recuperarea functionalitatii gleznei. In cazul fracturilor cu dislocare medicul va readuce manual oasele in pozitia corecta, inaintea imobilizarii gleznei.

In cazul fracturilor severe se va recurge la tratament chirurgical si se vor utiliza suruburi si tije pentru stabilizarea fragmentelor osoase.

Recuperarea dupa o fractura de glezna

Procesul de recuperare de dupa o fractura de glezna poate dura intre 6 si 10 saptamani, acest interval fiind raportat la severitatea fracturii si la raspunsul individual al pacientului la tratament.

Perioada de recuperare va consta in administrare de medicamente in vederea gestionarii durerii, asociata cu kinetoterapie pentru imbunatatirea fortei musculare, flexibilitatii si mobilitatii gleznei.

In perioada recuperarii pacientul va fi monitorizat de catre medic pentru a se asigura o vindecare corecta.

Fractura de glezna - complicatii asociate

Complicatiile asociate fracturilor de glezna sunt:

• Artrita post-traumatica;
• Infectiile osoase - in cazul fracturilor deschise;
• Sindromul de compartiment- afectiune care provoaca durere, inflamatie si afectarea ireparabila a muschilor piciorului;
• Leziuni ale nervilor sau ale vaselor de sange.

Sfaturi pentru preventie

Pentru a preveni fracturile de glezna se recomanda:

• Intarirea muschilor gleznei prin efectuarea unor exercitii destinate;
• In cazul persoanelor sportive se recomanda alternarea tipului de efort in vederea evitarii fracturilor de stres;
• Purtarea de incaltaminte corespunzatoare fiecarei activitati;
• Consolidarea rezistentei oaselor prin aport de vitamina D si calciu.