Gripa tip A - cauze, simptome, diagnostic si tratament
In primul rand, trebuie mentionat faptul ca gripa este o afectiune respiratorie foarte contagioasa si ca este provocata de virusuri. Virusurile circula indiferent de perioada din an in care ne aflam, dar reprezinta o problema in special iarna si toamna. Exista patru tipuri de virus gripal care pot sa genereze simptome precum tusea, durerile in gat si durerile musculare, iar virusul gripal de tip A este unul dintre ele si unul dintre cele mai contagioase. Gripa tip A, aceasta afectiune virala care afecteaza sistemul respirator, se raspandeste foarte repede – in special prin particulele respiratorii eliberate de persoanele contaminate care tusesc, stranuta sau vorbesc, si in special in locurile aglomerate.
Gripa tip A: informatii generale
Se poate ca gripa tip A sa fie confundata cu o raceala obisnuita, pentru ca persoanelor afectate le curge nasul, stranuta si au dureri in gat. Diferenta intre raceala si gripa tip A consta in faptul ca raceala evolueaza mai lent in general, iar gripa apare de obicei intr-un timp foarte scurt. O alta diferenta este aceea ca raceala, desi problematica, nu provoaca simptome atat de severe ca in cazul gripei. Dintre cele patru tipuri de gripa (A, B, C si D), simptomele sunt mai usoare la gripa tip C spre deosebire de gripa tip A sau B. De asemenea, gripa tip C se raspandeste mai greu decat celelalte.
Gripa de tip A - cauze, factori de risc
Gripa tip A poate sa apara, asa cum am mentionat anterior, pe fondul contactului cu o persoana infectata care tuseste, stranuta sau vorbeste. Unul dintre factorii de risc ce poate favoriza aparitia acestei afectiuni il reprezinta si o igiena necorespunzatoare a mainilor, pentru ca intrarea in contact cu suprafete contaminate poate sa declanseze boala. O alta cauza care poate sa provoace gripa tip A o constituie slabirea imunitatii organismului – in special in sezonul rece. Specialistii recomanda sa consumati alimente sanatoase, care sa contina cat mai multe vitamine. Pentru a evita infectarea, o masura foarte eficienta este cea a vaccinarii antigripale. Majoritatea vaccinurilor dintre care puteti alege sunt cvadrivalente, ceea ce inseamna ca protejeaza atat de gripa tip A cat si de gripa tip B. Pentru a evita infectarea, este recomandat sa purtati masca in preajma persoanelor cu gripa. De asemenea, daca aveti gripa, este important sa purtati masca pentru a nu raspandi virusul.
Gripa de tip A - simptomatologie si manifestari
Simptomele si manifestarile specifice in caz de gripa tip A sunt similare cu cele provocate de alte afectiuni respiratorii. Exista persoane la care aceste simptome pot avea un caracter moderat, fara sa creeze probleme grave, dar sunt si persoane la care simptomele pot sa aiba un caracter sever si sa ajunga sa le puna vietile in pericol. In caz de gripa tip A, simptomele tind sa apara brusc si includ atat tuse si stranut, cat si nas infundat sau secretii nazale. De asemenea, persoanele cu gripa tip A resimt dureri in gat si dureri de cap, au frisoane si febra, precum si stari de oboseala si slabiciune a organismului.
La unii dintre pacienti pot sa apara si dureri oculare, precum si varsaturi sau diaree (mai mult in situatia copiilor). Trebuie mentionat faptul ca o persoana cu gripa tip A este contagioasa cu aproximativ cinci zile inainte de debutul simptomelor si pana la aproximativ doua zile dupa ce simptomele dispar in totalitate.
Diagnosticul de gripa A
Din punct de vedere al diagnosticarii in caz de gripa tip A, acest diagnostic poate sa fie stabilit de catre medic in urma unei examinari a pacientului si a unei discutii in legatura cu simptomele pe care le resimte. Exista si posibilitatea efectuarii unui test rapid, care are capacitatea de a detecta in decurs de o jumatate de ora prezenta ARN viral gripal. Pentru a stabili diagnosticul de gripa tip A, medicul va lua in considerare atat datele epidemiologice cat si pe cele oeferite de testele paraclinice pentru detectarea virusului sau a anticorpilor, acestea fiind selectate avand in vedere stadiul in care se afla boala si evolutia acesteia.
Tratament gripa de tip A
De cele mai multe ori, gripa ajunge sa treaca de la sine dupa aproximativ o saptamana (pana la 10 zile). Este important ca in primele zile de la aparitia simptomelor de gripa tip A sa va izolati, evitand astfel riscul de a infecta si alte persoane. Specialistii recomanda sa va hidratati corespunzator (evitand bauturile cu acid) si sa va odihniti suficient. Nu exista un tratament anume pentru gripa, medicamentele recomandate avand rolul de a scadea intensitatea cu care se manifesta simptomele. Tratamentul medicamentos vizeaza in special desfundarea nasului, diminuarea febrei si linistirea tusei. Este important de constientizat faptul ca administrarea de medicamente nu scurteaza durata bolii, in unele situatii fiind posibil ca simptomele sa se manifeste chiar si pentru doua saptamani.
In cazul in care febra persista pentru mai mult de trei zile, este esential sa primiti asistenta medicala de urgenta. De asemenea, daca febra este insotita si de dureri de cap, de stare de oboseala si de respiratie greoaie, este nevoie sa contactati un medic. In situatia persoanelor la care exista un risc mai mare de aparitie a complicatiilor, specialistii recomanda administrarea de antivirale pentru combaterea virusului si pentru reducerea la cateva zile a perioadei de recuperare.
Complicatiile gripei de tip A
Atunci cand gripa tip A nu este tratata corespunzator si la timp, exista posibilitatea sa apara anumite complicatii. De exemplu, poate sa fie vorba despre greata si varsaturi, despe stare de ameteala sau infectie la nivelul urechii, dureri abdominale sau diaree. De asemenea, pacientii cu gripa tip A pot ajunge sa sufere complicatii precum crize de astm, probleme cardiace, pneumonie sau bronsita. Un risc mai mare de aparitie a acestor complicatii a fost observat la persoanele care au depasit varsta de 65 de ani, la persoanele cu boli de inima ssau cu astm.
Complicatii care pot insoti gripa de tip A au fost identificate si la femeile insarcinate si la copiii mici, la copiii cu afectiuni neurologice sau la persoanele cu cancer. Si persoanele cu diabet zaharat, cele cu HIV sau SIDA si cele care au suferit un accident vascular cerebral pot ajunge sa sufere complicatii pe fondul imbolnavirii de gripa tip A.