Trasport Catena Pas cu PasTransport gratuit la comenzile peste 300 lei | Program Call Center: Luni - Vineri, 9:00 - 17:00, 0374.336.802
Tratamentul osteoporozei

Tratamentul osteoporozei

Ionut Solescu
de , Redactor Tonica Group
Data publicării: 28 decembrie 2020 Ultima actualizare: 1 august 2024

Osteoporoza se manifesta prin scaderea densitatii osoase, ceea ce face ca oasele sa devina mai fragile, poroase, crescand astfel riscul aparitiei fracturilor. Persoanele afectate de osteoporoza nu trebuie sa evite neaparat anumite activitati si sa ajunga sa se simta izolate din acest motiv.

Desigur, este un diagnostic ce impune anumite schimbari in viata pacientului, precum si administarea tratamentului stabilit de catre medicul specialist. Pentru persoanele care sufera de osteoporoza este important sa stea la caldura, sa mearga la masaj, sa se odihneasca suficient si sa apeleze la medicamente analgezice. Toate aceste masuri pot sa amelioreze efectele bolii si sa previna posibile neplaceri.

Osteoporoza – reguli si sfaturi pentru preventie

Ideal este, pe cat se poate, sa avem in vedere cateva masuri care ne ajuta sa prevenim aparitia osteoporozei. Avem mai multe metode la indemana, indiferent ca vorbim despre administrarea anumitor suplimente si medicamente sau despre un stil de viata sanatos, care sa includa suficient de multa miscare in mod regulat. Rolul pe care il joaca alimentatia adecvata si exercitiile fizice este unul esential in a preveni pierderea osoasa si pentru a ajuta la intarirea oaselor.

Densitatea osoasa creste atunci cand efectuam exercitii fizice pentru rezistenta, atunci cand urcam scari, cand facem genuflexiuni sau cand ne antrenam cu greutati. Exercitiile fizice si-au dovedit utilitatea inclusiv in situatia pacientilor deja diagnosticati cu osteoporoza, insa totul trebuie sa se desfasoare dupa un plan intocmit cu un specialist si sub supravegherea acestuia pentru a evita riscul accidentarilor.

Dar ce inseamna sa ai un stil de viata sanatos? Pai, in primul rand, trebuie sa nu includa tutun, alcool sau bauturi carbogazoase dulci. E bine de stiut ca alcoolul poate sa influenteze negativ formarea osoasa. Dieta pe care o alegi trebuie sa fie bogata in proteine, sa includa legume, lapte, oua, carne slaba si nuci. De asemenea, sunt recomandate alimentele care contin calciu si vitamina D.

Metode de tratament pentru osteoporoza

In cazul in care medicul stabileste diagnosticul de osteoporoza, se va proceda la stabilirea unui plan de tratament care sa fie insotit de anumite schimbari in viata de zi cu zi a pacientului. Scopul medicatiei este acela de a preveni pierdera masei osoase. In acelasi timp, trebuie ca aportul de calciu si vitamina D sa fie crescut.

Pentru femeile care sufera de osteoporoza se poate avea in vedere terapia hormonala cu estrogen, iar pentru barbati terapia hormonala cu testosteron. Tratamentul pe care medicul il va recomanda se bazeaza de cele mai multe ori pe estimarea riscului de aparitie a unei fracturi in urmatorii 10 ani. In cazul unui risc scazut, reumatologul poate sa nu prescrie medicamente si sa aleaga influentarea factorilor care pot favoriza posibilele fracturi.

Atunci cand este vorba despre un risc mare de fractura in urmatorii 10 ani, tratamentul recomandat de medic se va baza pe terapia cu bifosfonati. Chiar daca acestea sunt medicamentele cel mai des folosite in tratarea ostoporozei, trebuie avute in vedere si efectele lor secundare. Se poate ca pacientii sa aiba senzatia de greata, dureri la nivelul abdomenului sau „arsuri” gastrice. Opinia celor mai multi specialisti este totusi aceea ca efectele adverse ale terapiei cu bifosfonati se manifecta in special atunci cand persoanele afectate de osteoporoza nu respecta intocmai indicatiile de administrare a acestor medicamente.

Osteoporoza – tratament naturist

In situatia pacientilor cu tulburari osoase grave este nevoie de medicamente sau interventie chirurgicala, insa si tratamentul naturist s-a demonstrat a fi benefic, inclusiv pe termen lung. Aplicarea de uleiuri esentiale, aroma-terapia sau expunerea la soare sunt doar cateva dintre alternativele pe care ar trebui sa le aiba in vedere pacientii diagnosticati cu osteoporoza.

Pentru a lupta cu boala, persoanele afectate pot folosi anumite suplimente naturale. Este important ca aceste suplimente sa contina magneziu, calciu, vitamina D3, vitamina K2 si strontiu, pentru ca favorizeaza formarea osoasa si imbunatatesc densitatea osoasa.

In functie de natura problemelor generate de osteoporoza, pacientii pot merge in statiuni balneoclimaterice. Proprietatile terapeutice ale apelor sarate si ale namolurilor sapropelice sunt binecunoscute. Au capacitati antiinflamatorii si sunt ideale pentru cei care au suferit un accident la nivelul oaselor sau pentru cei care sunt afectati de osteoporoza.

Din punct de vedere al dietei, este important ca aceasta sa fie bazata pe o gama variata de alimente. Sunt permise si recomandate atat fructele si legumele, cat si carbohidratii, ca de exemplu cartofii, painea, cerealele sau pastele fainoase. Trebuie incluse in alimentatie si produsele lactate, si carne, oua sau peste, care contin suficiente proteine. Orezul brun este, de asemenea, recomandat pacientilor cu osteoporoza. O alta sugestie este aceea de a reduce consumul de grasimi saturate si de zahar. Printre alte alimente cu care trebuie sa aveti grija sa nu exagerati se afla si sarea.

Osteoporoza – tratament injectabil

In situatia femeilor cu osteoporoza care au trecut de menopauza, administarea terapiei cu estrogeni poate sa ajute la mentinerea unei densitati osoase optime. In acelasi timp, pe langa efectele benefice exista si unele neplacute. De exemplu, poate creste riscul de formare a unor cheaguri de sange; se poate ajunge la cancer endometrial sau cancer la san, la aparitia unor boli de inima. De aceea, terapia cu estrogeni este recomandata de cele mai multe ori femeilor tinere care sufera de osteoporoza.

In cazul barbatilor, osteoporoza poate sa fie si o consecinta a scaderii treptate a nivelului de testosteron din corp. Simptomele care sunt asociate acestui fenomen pot fi tratate folosind terapia de substitutie cu testosteron.